Cand doresc sa ma rasfat si sa imi uimesc comesenii, prepar paste facute manual. A trecut ceva vreme de can dam facut acesti gnocchi si astazi va impartasesc si voua, reteta mea personala.

O reteta cu preparare medie de dificultate, dar a carui rezultat este unul original si extrem de gustos pentru iubitorii de trufe si paste fainoase!
Si ca sa nu va tin pe ace, haideti sa preparam impreuna reteta!
Gnocchi din cartofi copti cu crema de trufe
Ingrediente pentru gnocchi pentru 6 persoane:
1 kg cartofi rosii
200 gr faina alba de calitate
1 ou de marime mare
Sare dupa gust
Separat:
100 gr crema trufe Tartufi Jimmy pe care il puteti achizitiona aici si 20-30 gr Grana Padano ras, in functie de cat cuprinde sosul de trufe, astfel incat sa nu curga.
Preparare gnocchi:
- Inafara de trufe, gustul minunat al acestor gnocchi vine de la cartofii copti in cuptor. Mai intai de toate, spalam foarte bine cartofii si ii asezam pe o tava de cuptor, presarandu-i cu un strat generos de sare grunjoasa. Setam cuptorul la 180 grade static si cand acesta este incalzit, dam tava la cuptor, timp de 1 ora.
- Odata ce cartofii sunt copti, ne inzestram cu presa de zdrobit cartofi, curatam un cartof si il asezam in presa (putem aseza in presa cate doi sau trei cartofi odata, in functie de marimea cartofilor) si ii zdrobim pe masa de lucru. Dupa ce am terminat de zdrobit cartofii, adaugam faina si oul crud intreg, gustam cartofii daca sunt potriviti de sare si incepem sa framantam aluatul. Va trebui sa obtinem un aluat pufos. In cazul in care mai este nevoie de faina, mai adaugam putina, dar atentie sa nu obtinem un aluat tare!
- Dam aluatului o forma cilindrica, apoi taiem aluatul in bucati de cate 3 cm latime fiecare. Amestecam crema de trufe cu branza rasa Grana Padano. Luam cate doua bucati de aluat, pe una dintre acestea, ungem abundant crema de trufe, asezam deasupra acesteia cealalta bucata de aluat si le omogenizam impreuna pe masa de lucru, presarata cu faina. Formam din aceasta bucata, cilindre subtiri cam de grosimea unui deget mic, apoi taiem in bucatele de circa 1,30 cm. Continuam astfel, pana cand vom termina tot aluatul. Amestecam cu grija gnocchi preparati cu putina faina, dar cu grija sa nu le stricam forma.
- Gnocchi sunt gata!
Ingrediente pentru wafele de decor:
1 bucatica mica de unt (cam cat o lingurita mica, mica de cafea)
2 linguri de branza Grana Padano ras.
Preparare wafe:
- Asezam untul intr-o tigaie mica, incalzim bine si ulterior, punem peste unt, cele doua linguri de Grana Padano. Focul la mediu spre mic! Dupa circa 2 minute, wafa va fi gata, se vor forma gaurele aurii spre maroniu. Cu ajutorul unei spatule, scoatem wafa pe o farfurie pentru a se raci. Cand va fi rece, o rupem in bucatele mici, vor folosi la decorul farfuriei si pentru a da un gust desavarsit final.
Ingrediente pentru sos:
100 gr unt de 82% grasime
150 ml smantana de gatit grasa
3 linguri branza Grana Padano rasa
1 lingura crema fina de branza
Sare dupa gust
Piper negru proaspat macinat dupa gust
Preparare sos:
- Inainte de a ne apuca sa preparam sosul, punem intr-o oala incapatoare apa cu sare si un strop de ulei de floarea soarelui. In aceasta oala vom fierbe gnocchi. Fierbem apa cu capacul pus.
- Vom avea nevoie de o tigaie larga, incapatoare in care vom topi untul, in momentul in care untul incepe sa se coloreze, adaugam in acesta smantana de gatit, crema de branza si branza Grana Padano, dam focul la minimum si amestecam bine. Sosul nu trebuie sa fiarba, trebuie doar sa se incalzeasca astfel, incat sa fie fierbinte.
- Punem gnocchi la fiert si in momentul in care se ridica deasupra apei, sunt gata. Va recomand sa scoateti gnocchi din apa cu ajutorul unei palete. Punem din nou tigaia pe foc mic, amestecam delicat gnocchi cu ajutorul unei spatule din silicon cu sosul si gata!
- Punem in farfurii si presaram cu bucatelele de wafe, nu mai este nevoie sa presaram gnocchi cu branza rasa, intrucat sosul contine deja mult.
Este atat de fin acest preparat, incat va veti indragosti cu siguranta! Scrieti-mi sa stiu daca v-au placut!

Note:
- Preparati gnocchi doar din cartofi rosii de calitate care un continut redus de apa, fata de cartofii albi
- Scoateti-i din apa in care au fiert, de indata ce se ridica la suprafata
- Gnocchi pot fi preparati si din dovleac sau castane